Revelation of John 8

Al șaptelea sigiliu și cădelnița de aur

1Când a deschis Mielul al șaptelea sigiliu, în Cer s-a făcut liniște timp de aproape jumătate de oră. 2Și i-am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu. Acestora li s-au dat șapte trâmbițe.

3Un alt înger, care avea o cădelniță de aur, a venit și a stat înaintea altarului. I-a fost dată multă tămâie, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților pe altarul de aur care este înaintea tronului. 4Fumul de tămâie, împreună cu rugăciunile sfinților, s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu. 5Îngerul a luat cădelnița, a umplut-o cu foc de pe altar și a aruncat focul pe pământ. Și au avut loc tunete, sunete, fulgere și un cutremur.

Cele șapte trâmbițe

6Cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe erau pregătiți să sune.

7Primul a sunat din trâmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ. A treia parte a pământului a fost arsă, a treia parte a copacilor a fost arsă și toată iarba verde a fost arsă.

8Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare. A treia parte din mare s-a transformat în sânge, 9a treia parte din făpturile care erau în mare și care aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au fost distruse.

10Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și din cer a căzut o stea mare, aprinsă ca o torță. A căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoare. 11Numele stelei era: „Pelin“. A treia parte din ape s-au transformat în pelin și mulți oameni au murit din cauza apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

12Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată și, astfel, a treia parte din zi și din noapte să nu mai aibă lumină.

13M-am uitat și am auzit un vultur care zbura în înaltul cerului, zicând cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din cauza celorlalte sunete de trâmbiță ale celorlalți trei îngeri care urmează să sune!“.

Copyright information for RonNTR